4 decembrie 2008
Dupa 15 ore cu autocarul am ajuns la San Cristobal de las Casas, un oras colonial cochet, fosta capitala a statului Chiapas. M-am cazat la un hostel “Hotel Posada 5” unde e foarte dragut, in spatele casei au o gradina mare cu flori si vedere asupra orasului. Dupa ce-am mancat m-am plimbat prin oras.
Aerul este racoros, ca la munte, dar e bine ca e soare. Pe una din stradute, un mexican a intrat in vorba cu mine si m-a invitat in atelierul lui, unde sculpteaza in seminte de …nu stiu ce, si care mi-a vorbit vreo 15 min. despre amor, rabia, corazon, mundo magica, sinceridad y energia de natura. De altfel sculpturile, daca erau ale lui ?! erau minunate! Semintele erau cam cat o pruna si erau albe in interior, ca de os. Sculpturile reprezentau figuri maya, cu alte elemente pe margini: soparla, plante halucinogene etc.
Oamenii de aici miros puternic, ca tiganii de la noi. Femeile isi poarta copiii mici in sal, pe spate si vand cordoane, bratari, gentute impletite si articole vestimentare cusute cu motive florale, toate lucrate manual si foarte colorate.
La hostel mai sta o tipa din Germania care la pranz, cand am facut cunostinta, mi-a oferit niste iarba. Sunt tot felul de oameni prin hosteluri – foarte saraci, solitari; grupuri mari, galagioase; cupluri; cupluri cu copii mici; tipi si tipe in varsta, foarte hippie; americani (…un tip aparte).
Gabi mi-a spus la un moment dat ca se bucura sa cunoasca si alti oameni, in afara de cei pe care-i vede tot timpul prin hosteluri: germani, francezi, neozeelandezi. Cica eu sunt altfel.
Stau pe banca in parcul central de 5 minute si cred c-au venit 10-15 vanzatoare la mine; multe sunt cu copii mici, cu ochi rugatori, care te emotioneaza.
- altitudine 2120m
- oras colonial, unul dintre cele mai frumoase din Mexic
- multi indigeni, culoare si lumina
- Palenque Rojo, spectacol minunat!
La 20,00 am fost la un spectacol de dans cu tema maya. A fost minunata coregrafia si costumele spectaculoase! In sfarsit fac si eu ce simt, fara alergatura si bifari pe calendarul de zi. E minunat aici! Nu e prea multa mancare pe strada, ca-n alte locuri, dar am mancat la un restaurant: supa de linte cu banane prajite si sunculita?! Si pollo a la mexicana si am platit 60 de pesos.
5 decembrie
Fata-n fata cu patul meu sta un domn de vreo 65 de ani, pe care-l cheama Walter. Este foarte amabil si se pare ca s-a integrat perfect aici – in hostel…in Mexic…
Am ajuns la acest hostel la recomandarea lui Gonzalo, care m-a vazut cam pierduta si obosita si mi-a zis ca stie el un hotel fain si ieftin, de-al unui prieten. Am ales foarte bine.
Azi am fost cu Gonzalo la Chamula, un sat in care convietuiesc mai multe triburi, aflat la 2140 m altitudine. Am vazut cimitirul, care nu e inconjurat de ziduri, crucile sunt de trei culori – alb, albastru si negru – iar mormintele sunt ridicate, ca niste rasaduri de flori si acoperite cu crengi uscate.
In centrul satului este piata si biserica ce mai interesanta din lume – o biserica catolica, excomunicata de Vatican, in care au loc ritualuri pagane realizate de samani. In mijlocul bisericii era o batrana saman care ingana cuvinte magice si bea posh, o bautura foarte tare, care s-o puna in legatura cu Dios. Langa ea era o femeie de vreo 30 de ani, cu 3 copii. Tinea in brate o gaina, pe care femeia-saman a sacrificat-o apoi, ca sa preia tot raul persoanei suferinde. O servea pe samanita cu posh si astepta rabdatoare ca aceasta sa-si incheie ritualul.
Pe peretii bisericii erau tablourile multor sfinti, in fata carora erau aprinse mii de lumanari. Pe podeaua bisericii era un fel de iarba aromata, ca intr-un staul. Pe o latura a bisericii se afla un barbat-saman cu o familie care adusese oua ca ofranda, pentru ca, asa cum mi-a explicat Gonzalo, problema lor era una minora si nu a fost nevoie sa aduca gaina. Nu am avut voie sa fac poze.
Samanii primesc bani pentru serviciile lor, pentru ca ajuta la vindecarea trupeasca, sufleteasca sau de alta natura.
Am fost apoi sa mancam in San Cristobal de las Casas la “Alebrije” “pozole en estilo jalisco” cu 20 de pesos portia – un fel de ciorba cu boabe de porumb, mult pui franjurat si o multitudine de arome, in care am pus fiecare salata verde, ridichi si ceapa, dupa gust. Apoi…orez cu lapte, 3 pesos.
“Mexico es una tierra donde todo es posible, donde la ficcion se vuelve pura realidad y la realidad pura ficcion.”
Mexic nu inseamna doar ruine si plaje. Mexic inseamna desert, munti inalti, mare turcoaz, insule, orase coloniale, rauri, jungla, oameni minunati, culoare, obiceiuri mitice, in care viata si moartea guverneaza scena fiecarei zile.
Am lenevit vreo 2 ore si am plecat cu Walter sa mancam la un restaurant vegetarian pe care l-a descoperit aici. Apoi ne-am dus la “Kinoki” – cinema, restaurante, salon de te y musica. Aici ruleaza filme in fiecare zi si poti inchiria o sala de 2,3 sau 4 persoane si sa vezi un film pe care-l alegi din catalogul cu vreo 200 de titluri – aveau si “Moartea domnului Lazarescu”. Am baut o ciocolata si Walter mi-a povestit cate ceva despre viata lui de taximetrist in San Francisco, despre marea lui pasiune sahul, despre calatoriile in India, Maroc, America de Sud, despre cum s-a accidentat si a descoperit ca e timpul sa se pensioneze… Acum e in Mexic, vine din Guatemala unde a stat vreo 4 luni si…nu stie unde pleaca de aici. Zice ca are bani de traiul zilnic si nu pentru calatorii. E pensionar, are o sora in Amercia si 2 copii gemeni in Danemarca. Joaca toata ziua sah; de fapt studiaza sah, pentru ca are o tabla de sah cu piese de lemn si o carte groasa din care citeste tot timpul.
In hostel a mai ramas inca un tip in varsta care calatoreste de 15 ani in toata lumea – cam sarit, din ce zice Walter, dar “everybody is un poco loco”.
6 decembrie
Dimineata am plecat intr-un tur la “Lagos de Montebello” si Cascada “El Chiflon”. M-am intors la 20,00 in oras si, ca sa ma dreg dupa mai multe ore (interminabile) in microbuz, m-am dus la Kinoki sa beau un ceai si sa mananc una “crepa con nutella, nueces, crema y platano”.
Cascada a fost impresionanta, o cadere de apa de 120 de metri, dar in rest…mda… Sau poate m-am obisnuit eu sa fie totul spectaculos.
E rece, turistii stau in cafenele sau restaurante unde se canta live si se mananca bine. Artizanii isi strang marfa de pe tarabe – toata familia participa la asta, ca si la vanzarea marfurilor. Pe strada se vinde porumb fiert cu maioneza si branza.
7 decembrie
Dimineata am plecat la piata. Mi-am cumparat capsuni, oua, branza si paine. Am mancat regeste; mi-am spalat rufele si am stat un pic pe terasa din spate, la o mica siesta.
Dimineata intre 5,00 si 7,00 si seara, bat clopotele de la toate bisericile din oras si se aud bubuituri de tun. In prima zi am crezut c-au venit zapatistas in oras, dar nu, biserica il omagiaza pe Isus, dand cu pocnitori si cu tunul.
Pe la 12,00, dupa ce mi s-a incarcat bateria de la aparatul foto, am plecat intr-un satuc care se numeste Zinacantan, in care n-am gasit nimic; nu au mercado, sunt cativa oameni pe strada, destul de neprietenosi. …se pare ca e mai bine stau intr-un loc zilele astea.
La pranz am mancat cu Walter la un alt restaurant vegetarian, ne-am dus apoi la o librarie unde poti sa-ti cumperi carti sau sa dai la schimb. Cum pe mine ma luase somnul, am plecat impreuna in cautarea unei cafenele in centru. M-am intalnit apoi intamplator cu un tip pe care l-am cunoscut in hostel-ul din Merida si m-am plimbat cu el pana la una dintre bisericile de pe deal, pe o strada pe care nu puteai circula in urma cu 2 zile. El fiind foarte informat – Lonely Platet se pare ca-i o carte foarte buna, pana la urma – m-a indrumat spre o casa de schimb – ceva ce nu credeam ca exista in Mexic si mi-am dat seama ca ori m-am prostit de n-am vazut-o (ca am trecut pe langa ea azi) ori m-a prins atitudinea raggae de pe-aici – desi n-am fumat nimic. Am schimbat niste bani, am alergat sa-mi fac bagajele, ca aveam autobuz la 22,15 spre Puerto Escondido dar…n-am plecat, ca n-am avut chef!
8 decembrie
Dimineata m-am dus in piata – unde e atat culoare si energie ca am si uitat pentru ce m-am dus! – mi-am luat 2 oua, niste sunca de la magazin, lapte. Dupa ce-am mancat – regeste! – m-am dus in piata artizanilor la cumparaturi.
Pentru ca am vrut sa calatoresc ziua, am ajuns in Salina Cruz la 20,15, am cheltuit 20+20+20 pe taxi +12 pe gogosi, intr-un oras urat, unde toata lumea se poarta dubios pentru ca-si inchipuie ca sunt americanca!
La 21,00 mi-am luat bilet la autobuzul de 23,00, voi ajunge la 3,00 la Pochutla si…mai vad eu acolo, pentru ca eu trebuie sa ajung la Zipolite si nu e autobuz direct.
…se pare ca toata lumea calatoreste noaptea…
