Posted on 20 Iul 2009 - 2:41 pm | by
claudia | Filed under:
Ture alpine
Ruta: Piscul Negru – Lacul Caltun – Varful Negoiu (2535m) – Custura Saratii – Varful Serbota (2331m) – Caldarea Pietroasa – Varful Negoiu – Lacul Caltun – Piscul Negru Durata: 13 ore
Am plecat sambata dimineata in muntii Fagaras. Vecinul nostru Sorin, cu care ne-am imprietenit recent, era deja la Piscul Negru, de vineri cu cativa prieteni. Noi am plecat sambata pe la 6,30 si am ajuns la fix sa ne spuna ce planuri aveau. Asa ca: dupa ce am mancat ceva si ne-am echipat, am plecat la diferenta de 30 min. dupa ei.

In drum spre Caltun

Refugiul si Lacul Caltun, 2135m
Ne-am intalnit cu Sorin si prietenii lui pe Negoiu. Dupa ce-am facut poze, Sorin si Oana au zis ca vor sa mearga pe Custura Saratii si am plecat cu ei. Aveam timp, vremea era superba si nici nu prea vroiam sa ne intoarceam pe acelasi traseu la Piscul Negru.

Spre Negoiu

Pe creasta
Am facut Custura, am urcat si pe Serbota, ca prea ne imbia!

Teo, Sorin si Oana pe Serbota
Am coborat de pe varf in Caldarea Pietroasa, am pierdut marcajul banda galbena si ne-am dus sa-i intrebam pe ciobanii care erau acolo, cum ajungem cel mai rapid in creasta. Cel batran ne-a aratat un hatas (carare facuta de turmele de oi) undeva in dreapta, trebuia sa ocolim, sa iesim apoi in alt hatas si intr-o ora-doua sa iesim la Piscul Negru. A fost foarte amabil ciobanul, dar am hotarat sa mergem pe marcajul triunghi rosu, inapoi in creasta, decat sa balaurim toata noaptea cautand hatasuri. Am reintalnit si marcajul galben – ambele ies in creasta, inainte de Negoiu.

Custura Saratii
Asa ca am urcat din nou in creasta. Pe Negoiu a inceput sa vina ceata, dar marcajele erau vizibile. La 21,15 eram la Caltun si am inceput coborarea la 2 frontale (eu si Teo le uitasem in masina).

Oana, Claudia si Sorin, coborare de pe Negoiu
Coborarea a fost interminabila, ne tot intrebam daca tot pe-acolo urcasem dimineata. Am iesit in drumul forestier, dar ne-am dat seama ca nu ajunge la cabana. A iesit totusi la un rau involburat, de unde se vedea soseaua, dar aici ne-am despartit, Sorin si Oana preferand sa caute o varianta pe uscat. Am ajuns pe la 00,00, iar ei la vreo 20 min dupa.
Era o bezna! Un ospatar de la cabana ne-a zis ca am avut noroc ca nu ne-am intalnit cu ursoaica cu trei pui…
Ne-am bucurat ca am ajuns cu bine, ne-am schimbat si ne-am culcat – noi in masina, ceilalti la corturi. Duminica dimineata a plouat bine, motiv in plus sa mai dormim. Am mancat, am citit un pic, am povestit cu ceilalti si pe la 14,00 am plecat spre casa. Initial am fi vrut sa vizitam si noi Cetatea Poenari (resedinta secundara a lui Vlad Tepes, fortareata contra otomanilor), dar ne-am razgandit cand am vazut cate masini erau parcate pe sosea aproape de cetate.

In masina, duminica dimineata
A fost o tura minunata si le multumim lui Sorin si Oanei pentru compania extrem de placuta.
In Pitesti ne-am oprit in parc, sa testam aparatele de fitness outdoor.

Intr-un parc din Pitesti

Teo la aparat
Sunt foarte faine! Poti face sport in aer liber, la orice ora. Speram sa vedem cat mai multe in Romania.