O povestioara usoara dar foarte sugestiva pentru ceea ce inseamna cu adevarat viata

Viata e ca o cafea buna

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui profesor drag, din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.

Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.

Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale, pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.

Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e, de fapt, inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.

Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.

Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.

Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.

“Hotarat lucru, week-end-ul asta scap de criza. Am multe proiecte si o sa ma folosesc de sfarsitul de saptamana sa le termin.” Acest avant muncitoresc a fost intrerupt brutal de o propunere de nerefuzat, o tura de biciclete de la Vadu la Portita, vreo 90km.

Gasca: Doru, Oana, Florin si eu. Bagaj pe repede inainte, am pus la cutie cateva prajituri magice din malai cu dovleac,  si am asteptat nerabdator sambata dimineata. Ne-am oprit la cetatea Enisala. Dupa care am facut o vizita pe la toate supermarketurile din Harsova ( sper ca nu gresesc ). Inainte de a pune corturile pe plaja am facut prima baie pe sezonul de toamna-iarna. Brrr, la inceput e mai greu…

Foc pe plaja, carnati prajiti, paine prajita cu unt, muraturi vin, poze, tirbusoane, nisip, ceapa, nisip cu ceapa, nisip cu de toate. Superb.

Duminica am plecat in tura cam pe la 10:30 . Vremea era superba. Am ajuns la vreo 10 km de Portita si am intrat pe plaja. Aici chiar e de munca… dar bucuria de a merge pe malul marii cu bicicleta merita orice efort. Uneori eram pe hidrobicicleta, era bine, ma racoream.

Am ajuns la Portita. Era destul de tarziu. Totusi in grafic. Asta pana cand am inceput sa ne desumflam. Nu noi, cauciucurile. Prima  a fost Oana , urmata de Florin. A venit din urma vijelios si Doru cu pana pe ambele roti. Eu ma credeam protejatul zeului bicicletelor pentru ca nu aveam pana. Pardon , am gasit si eu 2 ghimpi. Deci pana, deci nu tu zeu al bicicletelor.  Penele astea au fost floare la ureche. Echipa era pregatita cu petice si camere de rezerva. Am plecat urgent, sa “prindem” cat mai multa lumina. A venit noaptea. Noi eram tot pe traseu. Frontale. Stinse. deh sa economisim bateriile. Asta probabil ne-a costat. Am trecut toti printr-o zona plina de ciulini. Toti pe jenti. Initial Florin si Doru vroiau sa faca penele  dar cred ca fiecare avea cate 6-8 gauri pe roata. Funny. Hai cu push bike-ul prin camp. Ne-am distrat de minune… tantarii si mai tare… Am trecut si o balta care ne statea chiar in drum. Am impins vreo 6 km pana la Vadu. Aici ne-am hotarat sa incercam sa reparam macar o bicicleta pentru a merge restul de 8 km pana la masina. Dupa ce au facut vreo 8 pene , camera tot rasufla. Florin a plecat in misiune. A facut armata la cercetasi, avea mai multa experienta .  Noi am impins bicicletele inca 3 km. “Uite masina! Uff, ce bine.” Drum de 3 ore spre casa. Doru si Florin au condus impecabil. La 2:30 m-am bagat in pat. Obosit dar atat de fericit. Multumesc Oana, Doru si Florin pentru un weekend care m-a scos din criza…alta criza…:)

link catre pozele facute de doru si oana. http://doru.iarbaverde.ro/2009.10.11_Bike_Portita_Vadu/ Multumesc pentru poza cu track-ul.

[View with PicLens]

Am plecat vineri dupa-amiaza cu Marius, Lili si Gabi.

Traseu: sat Costesti – Refugiul (troita!!) Scarisoara – Curmatura Builei – Vf Buila (1849m) – Vf Vanturarita (1885m) – Poiana Scarisoara

Marcajele sunt puse pe pietre sau pe copaci, asa ca iarna sau pe ceata densa nu sunt lizibile.

Vreme de toamna, un pic de ploaie, ceata… Am stat la foc, Marius si Lili au gatit (carnati si ciorba de burta la plic cu smantana si ardei iute – hmmhmm!), au facut cafea dimineata si ceai.

Multumesc tuturor pentru tura si poze!

O toamna minunata!

[View with PicLens]