Ne-a impresionat orasul vazut noaptea de sus –miliarde de luminite cat vedeai cu ochii! Am mers cu metroul pana la hotel Isabel, unde am stat o noapte; a doua zi ne-am mutat la Lafayette, cu 340 pesos pe noapte.

Mexico City, centrul istoric

Prima zi in Mexico City – am mancat primul taco de mi vida! si ne-am plimbat pe strazile intesate de lume si magazine. Oamenii sunt foarte amabili si au un ritm de viata destul de relaxat. Fiecare isi vede de treaba lui si, desi este foarte aglomerat, totul pare foarte organizat. Am fost in piata unde, pe langa tarabele cu tot ce vrei, gasesti mancare gatita, salate si sucuri de fructe la 1,5-2 litri.

Palacio de Bellas Artes

Ne-am intors la hotel pe la 17,00 cu gandul sa ne odihnim un pic si sa mai hoinarim prin oras dar am adormit si ne-am trezit a doua zi la 4,00.

In camera de hotel este un buton pe perete pe care scrie “musica” – muzica mexicana si americana, 2 programe, un singur nivel de volum, ridicat.

La 6,00 plecam spre Teotihuacan.

Ma asteptam ca in Mexico City sa gasesc mai multe cladiri vechi si mult mai colorate. Oamenii sunt imbracati destul de uniform iar femeile nu poarta prea multe bijuterii, asa cum ma asteptam.

Vanzator ambulant

Culoarea orasului e data de multitudinea de tarabe unde se vand mancaruri specifice si salate de fructe. Foarte multa culoare am vazut si-n piata artizanilor – statuete aztece, bijuterii din margele colorate, sombreros, rochii asa cum am vazut in filmul Frida si multe alte obiecte lucrate de artizani chiar in magazinul de desfacere.

Pentru un oras cu 18 milioane de locuitori este destul de relaxant pe-aici. E multa politie pe strazi – ii vezi peste tot, cu pusti, pistoale si mitraliere.

Ne-am orientat foarte usor prin oras, poate pentru ca fiecare strada este unica, nici-un magazin nu seamana cu altul, nici-o taraba cu alta, nici-un spatiu verde cu altul.

Teotihuacan, Orasul Zeilor– cel mai mare oras antic, in care au locuit aproape 20.000 de oameni, capitala a Imperiului Prehispanic. Piramida Soarelui “Piramida del Sol” este a treia ca marime din lume, dupa Piramida lui Cheops din Egipt si Piramida Tepenapa din Mexic.

Am plecat devreme cu autobuzul ceea ce s-a dovedit mai tarziu a fi de mare inspiratie pentru ca dupa 12,00 au inceput sa apara foarte multi turisti si multi copii mexicani veniti in grupuri organizate, probabil la lectia de istorie.

Ruinele de la Teotihuacan

Am facut multe poze, am urcat pe cele doua piramide – del Sol si de la Luna – de unde se vedea de jur imprejur Valea Mexicului. Peste tot erau vanzatori ambulanti cu obiecte de artizanat deosebite – masti mortuare confectionate din semipretioase, statute ce reprezentau zei azteci, bijuterii din argint cu modele specifice, calendare aztece.

La pranz a fost foarte cald, nu adia nici-un fir de vant. Pe la 13,00 am mancat peste si fructe de mare in piata din centrul orasului San Juan Teotihuacan. Foarte multa lume si aici – ca peste tot pe unde am fost pana acum. 1 Noiembrie este Ziua Mortilor si oamenii se pregatesc cumparand flori, mancare si costume sau masti cu specific. La intoarcerea in Mexico City am avut senzatia ca e si mai multa lume pe strazi!

Picturi murale pe zidul muzeului Teotihuacan

Peste drum de hotelul nostru este un restaurant select unde canta mariachi; muzica traditionala este foarte frumoasa! La tarabele din oras se asculta un fel de manele si chiar ma intrebam daca mai exista muzica pe care am auzit-o in filme.

1 Noiembrie – “Dia de los Muertos” - sarbatoare peste tot!

Viva la Muerte!

“Dia de Muertos” este cea mai mare sarbatoare aici. In patiserii se vinde “pan de muerto” si “calaveras de azucar y chocolate” care se aduc ofranda la altarele multicolore construite peste tot – pe strada si in casa cu scopul de a atrage sufletele rudelor decedate catre casa. Altarele sunt opere de arta! Fiecare altar este unic, decorat cu flori portocalii, lumanari, dulciuri, fotografii cu Frida si Diego Rivera, cranii, hartie colorata, poze cu sfinti, tablouri cu personaje celebre etc. etc. Credinta este ca spiritele vor fi atrase pe pamant de toate aceste arome si culori si de dragostea si respectul pe care cei in viata il arata mortilor, stramosilor lor.

Altar in Mexico City

Dias de los Muertos este o celebrare a continuitatii vietii, relatiilor familiale si unitatii dintre oameni in fata mortii. Pentru mexicani moartea este o poarta, o continuitate a vietii. In trecut erau inmormantati cu multe obiecte personale, ca atunci cand se trezeau din somnul mortii sa nu le lipseasca nimic.

Mii de comercianti! Oamenii sunt costumati ca de Haloween, e foarte multa veselie si culoare pe strazi.

Dupa-amiza am fost la “Casa Azul” – muzeul Frida Kahlo. Cred c-am stat vreo 2 ore, care oricum n-au fost de-ajuns. Este un loc unic, ce vibreaza si emotioneaza pe oricine a rezonat cu povestea marii artiste.

Muzeul Frida Kahlo

Pe seara am ajuns in centrul istoric al orasului in “La Plaza de la Constitution” sau “El Zocalo” unde n-aveai loc sa arunci un ac. Atmosfera deosebita, dansatori amerindieni foarte frumos machiati si costumati. M-am plimbat singura vreo 3 ore; m-am simtit in siguranta pe strazile pline de lume de tot felul.

Dansatori in Plaza de la Constitution, a doua ca marime dupa cea din Moscova

Am mancat o quesadilla inainte de a urca in camera si apoi mi-am facut bagajul pentru plecarea de-a doua zi spre Puebla.

Am deja emotii pentru ca maine incepe practic faza de aclimatizare pentru urcarea pe Pico de Orizaba.

Sper sa ma tina genunchii, sa n-avem probleme de comunicare si s-avem vreme buna.

Mexicanii sunt deosebit de prietenosi!

La 6,30 am plecat de la hotel la Terminal Northe – cea mai mare autogara pe care am vazut-o pana acum! – sa luam autobuzul spre Puebla si de-acolo la Tlachichuca. Metroul s-a deschis la 7,00 – pe strazi inca mai erau tineri care se intorceau de la petrecerile de Ziua Mortilor – am vazut foarte multi imbracati gen punk-rock gothic, foarte cool.

[View with PicLens]

3 ore pana la Puebla, 2 ore apoi pana la Tlachichuca – un orasel extrem de pitoresc, oameni zambitori, tarabe cu tot ce vrei, vedere minunata spre Pico de Orizaba.

Vedere spre Pico de Orizaba

Ne-am cazat la Maribel, care este ghid si gazda pentru cei care pornesc spre varf; ne-a ajutat cu informatii despre ascensiunea pe varf, iar maine ne va duce la Hidalgo cu masina. Cazarea a costat 300 de pesos pe noapte, nu sunt deloc conditiile cu care ne-am obisnuit in Mexico City, dar…asta e, nici n-am avut chef sa cautam prea mult.

Am cumparat din piata carne de porc prajita sa avem cu noi pe munte si paine. Eu mi-am cumparat 3 mere, pentru ca baietii nu au vrut sa care fructe sau legume pentru ei.

Forfota din Tlachichuca

Ora 8,30, luni, 3 noiembrie

Suntem in Villa Hidalgo, asteptam omleta facuta de doamna care are magazinul cu alimente aici in sat. Ne-a facut si turte de malai – foarte, foarte bune!!

Casele sunt mici, au strictul necesar, e foarte curat peste tot si oamenii sunt foarte primitori.

E o zi superba, chiar foarte cald. Plecam spre Piedra Grande.

N-am mai plecat cu Maribel cu camioneta, pentru ca ne costa prea mult si am gasit un taxi in oras, mai avantajos.

4230m, muntele e superb, cu cat ma apropii mai mult cu atat ma coplesete mai tare!

Bucurosi ca suntem la poalele muntelui. Poze pentru sponsori

Am luat-o cu Fane pe o scurtatura si ne-am intalnit cu Dragos mai sus, aproape de refugiu. Foarte faina scurtatura, printre pini, smocuri de iarba uscata inalta, flori de munte, pietre, praful drumului…

Ma simt bine, Dragos spune ca ne ajuta si pastilele homeopate recomandate de Dan. Peisajul este umitor, aerul tare si atmosfera clara.

“Muntele nu accepta pe oricine” spune Fane, povestind de Gica Dijmarescu, primul roman care a urcat pe Everest fara oxigen si l-a escaladat de 9 ori. “Cel acceptat de munte, daca e ghid, este ca un talisman pentru turist.”

Imi place Fane, are caracterul omului de munte asa cum am fost eu invatata de tata, bunica si…de munte. Ma bucur enorm ca sunt aici cu el si cu Dragos, desi e greu la altitudine, e greu rucsacul si dimensiunea muntelui ma copleseste (5610). Sper sa fac fata zilele urmatoare si sa ajung pe varf. Doamne-ajuta!

La Piedra Grande mai sunt cativa francezi cu un ghid mexican. S-au aclimatizat azi si la noapte la 2,00 pleaca spre varf. Mi se pare fain si sa mergi cu un ghid – desi baietii spun ca pe muntii mai mici (5000-6000m) nu merita sa dai banii. Dar mie mi se pare fain, ca stie rutele, gateste – totusi la ce povesteste Fane, cei mai multi nu stiu cum sa te scoata dintr-o situatie nasoala.

In drum spre refugiul Piedra Grande, situat la 4200m

Azi ne-am aclimatizat. Am urcat pana la 4800m si ne-am intors. Am lasat acolo sub pietre coltarii, pioletii, hamurile, manusile mele si parazapezile. Francezii au urcat azi pe varf – au zis ca au facut aprox 7 ore pana sus si ca a fost cam greu la coborare. Mie mi se pare si urcusul greu, e abrupt, numai grohotis pana la linia cu zapada…vom vedea la noapte. Plecam la 1,00.

Abrupt pana sus – normal ) Sincer nu stiu cum am ajuns pana pe varf – a fost foarte greu. Baietii au cam stat dupa mine…

Lumina de rasarit a fost uluitoare, desi din cauza efortului.. nu m-am bucurat prea tare de peisaj. M-am simtit ca si cum ma tortura cineva si mai trebuia sa merg si in pas cu baietii pentru ca eram legati in coarda si ii tineam din ritmul lor. A fost coplesitor!

O clipa de neuitat

Cumva cred c-a fost mai bine noaptea, ca n-am simtit c-am facut 7 ore; ma uitam numai in fata mea, cat lumina laterna si ma gandeam doar la Dumnezeu, sa-mi dea putere sa ajung cu bine inapoi la refugiu.

Nu stiam cum reactionez la altitudine – Dragos chiar m-a intrebat inainte de a ne lega in coarda (pentru ca l-am rugat sa ma lege el) daca sunt in stare sa ajung pe varf, ca altfel ii voi obliga si pe ei sa se intoarca. Era inca noapte si singura varianta mi s-a parut sa merg inainte, habar n-aveam daca voi fi in stare sa ajung sus. Parca nu mai aveam aer, ma dureau picioarele si spatele si-mi doream sa ajungem sus si inapoi jos, sa se termine odata…

Pe fata de gheata a vulcanului, dupa rasaritul soarelui - Foto Fane Tulpan

Am avut noroc de vreme foarte buna, cerul era instelat, se vedeau foarte multe sate si orase pana departe in zare, la rasarit se vedea proiectia muntelui spre valea dinspre Puebla si Potocatepetl, era o lumina incredibila si zapada inghetata scartia sub coltari – foarte frumos, atat cat am putut sa mai vad. Pe varf este un crater imens, spectaculos.

Pico de Orizaba, 5636m - Fotografie din colectia lui Fane Tulpan

Coborarea a fost nesfarsita, am mers pe fata de zapada inghetata cu fata spre vale, genunchii indoiti (“ca la ski” cum m-a invatat Fane) si picioarele departate sa nu ma agat in coltari. Mai jos ne-am scos coltarii si hainele groase, pentru ca intram in zona de grohotis si se incalzise. Am mers incet pe poteca prafuita si plina de pietre vulcanice, sa nu ma accidentez ca tiganul la mal si sa nu fortez genunchii – care deja fusesera pusi la grea incercare la coborarea de pe ghetar.

Dupa ascensiune, fericiti. Fotografie din colectia lui Fane Tulpan

La refugiul “Piedra Grande” bate vantul tare seara, dar dimineata este senina, calda si imbietoare – la drum J Nu stiu daca voi mai urca vreodata la altitudine mare. Degetul mare de la piciorul stang s-a invinetit, de la mersul pe varfurile coltarilor, pe portiunea dintre Sarcofag si Varf. Am carat aparatul foto degeaba, ca n-a functionat sus din cauza frigului.

Am coborat pe jos pana-ntr-un sat aflat intre Hidalgo si Tlachichucha, de unde ne-a luat un mexican cu o dubita de marfa, fara sa ne ia nici-un ban.

Toata lumea ne saluta si ne zambeste curioasa. Muzica e la maxim oriunde exista un casetofon. Vremea este incredibila! Ne-am ars un pic pe fata; in rest suntem acoperiti, fiind destul de rece, mai ales la umbra.

Imi place foarte mult aici – aerul rece si atmosfera clara, dealurile cultivate cu cartofi, porumb si ovaz, praful drumului, iarba inalta si uscata, albiile adanci sapate de apa ce curge suvoi din mai pana-n august.

[View with PicLens]

Joi 6 noiembrie

15,45-20,30 Puebla – Oaxaca, cu autocarul binenteles.

In parcul din centrul orasului Oaxaca

Prima impresie din Oaxaca: un oras mare, cu case si stradute inghesuite, pline de magazine si de gherete cu mancare, agitatie mare si miros de gaze de esapament.

Ne-am cazat la hotel Chocolate cu 250 pesos camera cu 3 paturi.

Vineri 7 noiembrie

Abia acum ma resimt dupa munte. Ma dor tare gambele, sus aproape de genunchi si…cam tot corpul.

Mi-am spalat cateva haine in chiuveta mica din baia comuna si o mai lungim un pic inainte de a pleca prin oras. Aici mai toate casele au terasa pe acoperis, cu plante, masute de cafea si sezlonguri.

E un zgomot infernal!

Ce ciudat! Cat am visat sa ajung aici, cat de departe parea, iar acum mi se pare cel mai firesc lucru de pe lume!

Agitatia din Oaxaca

Toata ziua am fost pe strazi. Multa lume, foarte multi turisti, in special americani. Am facut o gramada de poze, totul e colorat – foarte colorat! – haine, obiecte de artizanat, fatadele caselor, fructe, legume, baloane, dulciuri, flori, tot ce vrei! Am mancat cu Fane la Restaurant Isabel, meniul zilei: supa de rosii cu paste, pui cu sos de rosii si ardei, turte de malai, orez si suc de mere indoit cu apa. Seara am mancat in piata carne de porc prajita pe gratar si salata de legume cu ardei picant.

Oaxaca, unul dintre cele mai frumoase orase din Mexic

Ne-am amuzat ca aici la farmacie gasesti tigari, baterii, sucuri, apa plata si altele care n-au nici o legatura cu medicamentele (sau ..poate au…)

Bere nu gasesti decat la magazinele alimentare si la restaurant/bar.

Fiecare vrea sa-ti vanda cate ceva; o fac cu bun simt si cu entuziasm si nu se supara daca dupa ce-ti prezinta tot ce au, nu vrei sa cumperi nimic.

8 noiembrie, sambata

Port traditional, totul lucrat manual

Azi am fost la Monte Alban situat la 9 km de Oaxaca. Un loc deosebit, ruinele civilizatiei zapotece, unul dintre primele orase din Mesoamerica. De jur imprejur se vede pana departe; ruinele templelor si caselor clasei superioare au fost foarte frumos conservate; locul inspira la calm si meditatie.

Monte Alban, Oaxaca

Soarele arde cu putere dupa ora 10,00. Ne-am intors in Oaxaca pe la 13,00, eu am mancat din nou la Isabel meniul zilei: aceeasi supa ca si ieri, spaghete cu sos de branza, pui cu sos de rosii si 3 bucati de cartof, suc, toate 30 de pesos. Baietii s-au dus in piata la friptura.

Ma dor talpile de atata umblat, dar am dormit un pic si acum plec din nou pe strazi. Suveniruri din nou…aici e de venit la shopping, gasesti tot ce vrei! Arta traditionala mexicana la preturi rezonabile. Seara am stat in parcul central “Zocalo” sa ascultam fanfara si sa privim cuplurile ce dansau ca pe scena. Lumea e relaxata. Sunt foarte multe cupluri tinere cu copii mici. Vanzatorii ambulanti sunt si la 20,00 pe strazi cu esarfe, bijuterii, mere glasate, susan, flori, baloane, sucuri, inghetata, jeleu, porumb, cartofi prajiti, carti, salate de fructe, tacos etc.

Orasul este foarte curat, ca peste tot pe unde am fost pana acum. Seara fiecare isi strange taraba, face curat, iar dimineata la 10,00 toti sunt din nou pe strada.

9 noiembrie

Una dintre zecile de intrari in piata orasului Oaxaca

- cazare 333 pesos (4 nopti, 250 pesos/noapte cam cu 3 paturi)

- 1 pesos 1 banana, 5 pesos hamsii afumate servite dintr-un ziar, 7 pesos suc la sticla, 5 pesos trestie de zahar, 4 pesos chifle, 20 pesos coctail de fructe, 2 pesos chifla, 45 pesos supa condimentata si tortilla, suc, 10 pesos porumb fiert, 520 pesos bilet Oaxaca-Palenque, 40 pesos baloane.

Am fost la Tlacolula, un orasel cu mercado in centru, langa biserica. Am facut cateva poze, am mancat ceva si ne-am dus la Mitla, unde n-a fost cine stie ce – mai mare reclama. Maine la 17,00 avem autocar spre Palenque.

- 30 pesos caldo de pollo, 20 pesos jugo Vampiros, 12 pesos briose, 15 pesos ceai, 20 pesos ciocoleche, 7 pesos patiserie

[View with PicLens]

11 noiembrie Palenque

Dupa o calatorie de 18 ore cu autocarul – cateva ore de serpentine mi-au pus capac dupa mancarea de azi, mi-am murdarit toate hainele pe care le aveam cu mine in autocar si n-am mai avut ce pune pe mine;  a fost ingrozitor de frig tot timpul. Ii multumesc lui Fane pentru polar si caciula.

In Palenque ne-am cazat la Hotel Johanna.

La hotel in orasul Palenque

De la zona muntoasa, arida, cu abrupturi si serpentine cum n-am mai vazut niciodata, am ajuns intr-o zona in care e vegetatie luxurianta si caldura. Suntem in jungla. Oraselul este saracacios si zgomotos. Pe strada trec masini care fac reclama la tot felul de chestii, la megafon, cat e ziua de lunga. Sunt foarte, foarte multe masini! In camera de hotel e foarte cald si avem un ventilator in tavan care, binenteles face si el zgomot – 180 pesos camera cu 3 paturi.

- 13 pesos ceai, 10 pesos tacos, 2,5 gogoasa, 6 apa, 40 struguri si 1 piersica (parca erau din compot, nu prea au gust fructele aici), 7 porumb fiert cu branza, 490 excursiile la temple si cascade

Picturi murale originale la Bonampak

In fiecare oras tacosul se face altfel. In Palenque se pun doua lipii, carne fiarta ca in tocana, orez, varza cruda si ceapa cruda. Costa 5 pesos unul si au si vegetarian cu cartofi, oua sau mazare. Dulciurile nu sunt cine stie ce: zahar ars, iaurt de fructe cu bucati colorate de jeleu, budinca, patiserie rudimentara (un fel de paine dulce sub diferite forme). Foarte multi fac inghetata. Renumita ciocolata de Oaxaca mie nu mi-a placut. Se face si un fel de mancare cu ciocolata si pui “mole negro con pollo”, reteta traditionala de Oaxaca – care nu ma tenteaza deloc. Branza pe care am mancat-o pana acum nu avea nici un gust; in Palenque e mai uscata si are un gust usor intepator. Am vazut ca se vinde si iaurt natural, o sa incerc maine cand ne intoarcem de la templele din jungla (…cu tacos).

Cascada Misol-Ha

12.11.2008

- 10 pesos panuchos (un fel de gogosi umplute cu carne – ffff gustoase), 48 pesos intrarea Las Ruinas Palenque, 20 pesos autobuz dus-intors, 5 pesos tacos, 10 cerveza, 15 pesos 2 tortas si suc, 50 ghid

Iaurtul natural e cu zahar si fructe taiate cuburi – aici gasesti iaurt acru doar la cutie de 1 kg, probabil pentru gatit.

Templele de la Palenque sunt foarte interesante. Ma gandesc la Monte Alban si Palenque, ce diferente intre culturi!…si ce asemanari intre acestea doua si restul lumii! Templele de la Monte Alban au fost construite si locuite de inalta societate dominata de preoti, care aveau controlul asupra zonei Valle Centrales. Monte Alban se afla pe varf de munte, cu vedere 360 de grade asupra vaii; constructiile sunt aerisite si ordonate. Mi s-a parut un loc de o incarcatura extraordinara – poate si pentru ca mie imi plac spatiile largi. Jocul de pelota se tinea aici pentru a aplana conflictele – pierzatorilor li se taia capul.

Palenque, vechi oras al civilizatiei Maya

Maya: cladirile de piatra pe care le-am vazut la Palenque au fost construite pentru familia regala si pentru a servi ca temple sacre. Toata populatia muncea pentru familia regala. Practicau autoflagelarea – isi ofereau sangele zeilor. Jocul de pelota se practica pentru sacrificarea invingatorului, pentru care era o onoare sa moara astfel. Populatia locuia in colibe de lemn si adora familia regala care traia mai mult prin catacombe, se droga, se autoflagela si isi deforma craniul si ochii – strabismul fiind un semn de noblete. ….caldura mare! M-a apucat analogia antropologica…!

13 noiembrie

O zi extraordinara! Am vazut ruinele de la Yaxchilan, un loc magnific, in inima junglei. Am mers si cu barca vreo 30 de min. pana acolo. Absolut fascinant! M-am simtit ca-n Apocalypto! Multe cladiri, potecute prin padure – “selva”, sus pe deal Templul Soarelui – unde am urcat singura, in timp ce auzeam maimutele tipand si frunzele fosnind! Din pacate am stat doar 2 ore, petru ca eram cu grupul organizat si a trebuit sa mergem la masa si apoi la ruinele Bonampak.

Ruinele de la Yaxchilan

Raul Usumacinta, datator de viata! Jungla de jur-imprejur, cat vezi cu ochii! Ma gandesc la triburile ce-au trait aici mii de ani, pana sa vina civilizatia peste ele. Cata energie emana jungla! Ce bucurie imensa trebuie sa fie viata in natura – intr-un astfel de mediu! Sunt si acum indigeni care traiesc aici, incercand sa imbine civilizatia care i-a cotropit, cu natura  care i-a hranit atat de frumos atatea mii de ani!

In jungla oamenii traiesc in colibe – de lemn, de placaj sau piatra, cu acoperis de stuf, tabla sau tigla (la rencho). Am vazut fete de 5-6 ani care taiau lemne cu maceta!?!

Totul se desfasoara intr-un perimetru destul de restrans – casa cu o camera, o magazie si acareturile dimprejur –lemne, gaini, curci, porci, rufe pe boschetii din jur, scaune de plastic, biciclete.

Yaxchilan, in jungla

Oamenii pe care i-am vazut la Bonampak sunt foarte frumosi! Se poate dormi intr-un sat de langa Bonampak, de unde se fac excursii de 4-5 ore prin jungla. Am avut si micul dejun inclus, undeva la marginea drumului, la un fel de… restaurant, unde totul a fost foarte bun  – aveau fasole, ompleta cu sunca, omleta cu rosii, branza, orez, turte, paine, sucuri naturale, cafea, ceai, fructe. La pranz am mancat o supa crema, pui cu salata si putin piure si banane prajite cu smantana si branza (ffff bune).

14 noiembrie

Azi mergem la Aqua Azul, Misol-Ha si Aqua Clara. Am platit la agentia Na-Chan-Kan pentru cele 2 zile de excursie – a fost o alegere foarte buna.

Aqua Azul

Cascadele din jungla sunt cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pana acum! Am mers vreo 40 km. pe un drum in serpentine prin jungla si dupa 5 min. de mers pe jos s-a dezvaluit deodata o cadere de apa de vreo 35-40m. si un bazin mare, cu apa limpede si vegetatie luxurianta de jur-imprejur.

Dupa inca vreo 20  de km. am ajuns la Aqua Azul – o serie de cascade cu apa albastra, bazine naturale in care sa te scalzi o viata!!

Aqua Azul

Oamenii care locuiesc aici sunt saraci, toti copiii cersesc. Gasesti de cumparat banane prajite si un fel de gogosi cu branza (panuchos con cheso).

- 5 pesos panuchos, 13 lapte+gogoasa, 10panuchos, 10 inghetata, 10 arroz con leche, 10 sandwich

[View with PicLens]

Sambata

- 20 pesos pui, 1,5 banana, 20 suc 1l, 55 pesos branza, paine, 4 rosii, 2 ardei si 4 felii de jamon; 16 banane si gogosi, 400 pesos camera/noapte

Aseara la 17,00 am plecat din Palenque la Mahahual. Am mers cu un autobuz clasa a II-a, plin de lume mai de la tara, cu copii si papornite. M-a uimit (din nou) cat sunt de curati si respectuosi. Am stat in fata (desi aveam loc in spate, l-am rugat pe sofer sa ma lase sa stau in fata, credeam ca vor fi serpentine…) si am putut admira rasaritul lunii; toate geamurile erau deschise, mirosea a iarba si a pamant umed, cantau greierii si cerul era plin de stele.

Mahahual

Pe la 1,00 noaptea am coborat la o intersectie de drumuri si am atipit pe asfalt vreo 3 ore, pana ne-a luat cineva la ocazie, cand s-a luminat. Am prins si rasaritul soarelui, la 7,00 eram deja pe plaja. Pe stanga drumului e un peisaj dezolant, cu copaci uscati si resturi de case – reminiscente ale uraganului de anul trecut din august. Pe dreapta palmieri, nisip alb-crem, apa limpede albastru-verzuie, pasari, cer albastru – paradiso!

Ne-am cazat la “Cabanas Del Doctor” pe plaja, intr-o camera ff curata, la etajul 1. M-am cam inrosit azi, mai ales pe fata si pe umeri, ca am uitat sa-mi dau cu lotiune.

La curatat de peste. Toata familia e prezenta

Atat de frumos e aici!

Seara am iesit la poze cu Fane si am mancat pe plaja ce ne-am cumparat de la alimentara. Oamenii sunt foarte prietenosi, ne intreaba de unde suntem si cum ne cheama; ne invita sa mancam la ei la restaurant, dar ni se pare cam scump – e 60 de pesos o ciorba de peste si 100-140 de pesos portia de peste. Deja ne stim cu tot satul. Pe mine ma striga “preciosa” sau “amiga” si de fiecare data cand trec pe langa cineva, ma intreaba ce fac, unde ma duc, daca am gasit ce cautam – chiar daca trec de 5 ori in decursul a 10 min. si ma invita sa mananc ceva sau doar sa stau pe terasa la un suc.

16 noiembrie

- 20 pesos pui pe gratar, 10 biscuiti, 6 cola, 10 apa, 80 peste cu garnitura de salata si bucati de papaya, fasole neagra batuta, lamaie verde si maioneza

A batut  vantul toata noaptea. M-am trezit pe la 6,00 sa fac poze, m-am plimbat vreo ora jumatate pana la far… A fost toata ziua intunecat si a batut vantul. Sper ca maine sa fie soare, ca e totul altfel…

Pe plaja din Mahahual

Azi au venit multi mexicani in Mahahual. Ne-a spus cineva ca e ziua Revolutiei si e liber pana marti. Unii stau cu cortul pe plaja, se canta la chitara si se vorbeste mult.

Unde stam noi la “doctorul” s-au ocupat toate locurile.

17.11.2008

- 40 omleta cu carnati si fasole neagra batuta, 15 cafea cu lapte, 50 caldo de pescado, 10 arroz con leche, 7 jugo natural la 500ml, 3,5 banane

Azi am facut baie si m-am dus cu Fane la desayuno la “Salamar”. Am stat toata ziua pe plaja, mai mult la umbra, pentru ca soarele este foarte puternic. Dupa ciorba de la pranz, am stat cu Fane la taclale pe plaja. Mi-a povestit din experienta lui pe munte, cum e la mare altitudine la peste 7000m si cum sunt oamenii, cum ii schimba banii obtinuti de la sponsori si faima ca au ajuns pe un munte sau altul – uneori nici macar pe varf. Stie multe Fane, ma bucur foarte mult ca l-am cunoscut!

O zi perfecta!

Valurile se sparg cu zgomot de linia de corali aflata la cativa zeci de metri de mal. La tarm apa ajunge cu unduiri calme, limpezi, hipnotizatoare…

18 noiembrie

Mahahual – Puerto Corrillo – 68 pesos; Puerto Corrillo – Punta Allen – 100 pesos

- 9,5 pesos banane si snaks, 15 tortilla (adica sandwich buuuun cu ceapa si carne, branza, sunca si salata), 7 pesos apa la 1l, 11 budinca si prajiturele din cocos, 60 tacos con pescado, 40 pesos un pahar de vin

Spre satul Punta Allen, printre mangrove

Am plecat la 8,30 din Mahahual, oaza de liniste. Am asteptat de la 10,30 pana la 14,00 o masina care ne-a dus o jumatate de ora pe asfalt, apoi vreo 3 prin jungla pe un drum drept – dar drept! – ca printr-un tunel. Treptat jungla cu copaci nu foarte inalti s-a rarit si au ajuns intr-o zona cu vegetatie pitica si mlastini, pe malul unui lac. Am vazut multe pasari pe drum. Am traversat lacul cu o barca cu motor si am ajuns in Punta Allen – unde e ca-n Robinson Crusoe!

Ne-am cazat la o cabana cu 350 de pesos pe noapte – cam scump avand in vedere cat e de rudimentara… si am mancat cel mai bun tacos  de mi vida!!!!

Apoi…am dormit foarte prost….

Perfectiunea Fiintei!

19 noiembrie

- 19 pesos o cutie de lapte, 22 cereale, 4 pesos 2 banane mici, 15 fasole conserva, 10 rosii, 75 file peste, 13 bere, 10 biscuiti, 25 suc

Hamac, plaja, frig, mancare….

20 noiembrie

Snorkeling – n-am vazut mare lucru sub apa, dar din barca am vazut o broasca testoasa si delfini.Oricum, a meritat plimbarea cu barca, in mare viteza! Nuantele de verde si albastru erau incredibile!

Pe plaja din Punta Allen

Seara….in hamac… Nu prea ai ce face pe-aici, e un sat de pescari, in care vin multi turisti la scufundari. Probabil la adancime mai mare e mai fain….nu stiu ce sa zic.

- 60 pesos lapte, fulgi, branza, paine, 120 pesos peste, 30 cocos, 8 cola, 11 biscuiti, 350 cazarea pe o noapte in cabanas

[View with PicLens]

21 noiembrie 2008

- 11 pesos lapte, 33 ocazie, 30 maxi-taxi, 48 intrarea la ruine, 110 fajitas mixtas si sopa de verduras, 4 iaurt, 9 placinte

Am plecat din Punta Allen de la “Cuzan” (multe hoteluri si cabanas sunt detinute de americani la Punta Allen)– unde am mancat bine…

La Tulum marea este incredibila!!! Plaja e lata cu nisp fin si alb ca faina. Sunt foarte multi tineri. Am fost si la ruine, care n-au fost atat de spectaculoase cum ma astpetam – sau poate eram eu obosita…

Plaja din Tulum

- cazare “Las Ruinas” in centru 350 pesos/noapte

- comision 16% la masa, peste pretul afisat pe meniu, neanuntat la inceput

- hoarde de turisti la ruine

22 noiembrie

Turquoise water, white sand, blue sky…!!! Vantul a batut cu putere toata ziua. Apus perfect. Mancare buna. Marea este incerdibila! Marea Caraibilor, Mexic!

Happy, haaaapppyyyy!!!

- 14 pesos panuchos, 30 supermarket (banane, apa, cafea cu lapte), 16 patiserie, 10 tamales (un fel de mamaliga cu ce vrei: pui, oua, vita, branza etc), 20 pesos patiserie, 15 quesadillas con champignon, 9 iaurt, 220 haine….de plaja

23.11.2008

- 15 pesos quesadillas, 8 cornuri, 13 caffe conleche, 60 pranz, 20 pateuri, 9 suc, 8 cornuri, 40 taxi

Azi a fost mai putina lume si-n oras si pe plaja, semn ca vin multi americani doar pentru weekend. M-am plimbat cu Dragos pe plaja si pe stancile de pe malul marii. Am facut poze si ne-am catarat. In afara zonelor aglomerate poti sa gasesti cabanas la preturi rezonabile (400 de pesos/noapte) si spatii de plaja cu sezlonguri sic si barulete cu cocteiluri si sucuri naturale.

Pe palier cu noi sta un cuplu de italieni, care s-a apucat sa gateasca in fata usii, ceva cu sosuri si carne prajita. Miroase in tot hotelul, desi are deschidere la strada cu balcon si, cand Dragos a iesit sa-si ia tricourile de pe balcon sa nu se inpregneze de miros, tocmai varsau uleiul de prajeala in ghiveciul de flori de pe palier!

Altfel sunt foarte draguti, ne stim cu ei de la Mahahual.

La Tulum gasesti case de vacanta de inchiriat, hoteluri cu servicii spa si cabanas de lux.

La pranz am mancat la “Mariachi” cocktail mixto de fructe de mare prost gatit si orez pentru Dragos (pe care ieri a dat 15 pesos iar azi i-au luat 25) si unde au refacut nota de plata de 4 ori. Se pare ca la mare trebuie sa fii cu ochii-n patru pe portofel si pe ce mananci.

Quesadilla este excelenta in Tulum! (15 pesos)

Luni, 24 noiembrie

Desayuno la 7,00 – omleta cu jamon y cheso 25 pesos; iaurt 8 pesos, patiserie 8 pesos. La patiserie programul e de la 6,00 la 23,00. Toate produsele sunt proaspete, de obicei calde. Nu pot sa rezist sa nu-mi cumpar 2 cornuri simple cu gem sau pateuri cu jamon y cheso, la care foetajul este extraordinar. E o zi superba! Plec spre plaja alba…cu apa turcoaz…si cu cer albastru…si palmieri…ehhh!!!

Un grup de copii, veniti la plaja cu profesorii

Azi am plecat mai devreme la plaja, dupa ce am mancat o omleta delicioasa la colt de strada si-un iaurt pe care scria natural dar avea zahar (sau indulcitor ceva…). Aici nu au decat iurt cu fructe, prajiturile si alte dulciuri sunt exagerat de indulcite.

Am luat un microbuz vreo 2 km; a trebuit sa-mi fac loc pana-n spatele masinii, ca doar acolo mai erau locuri libere si au mai urcat oameni si apoi, la coborare, m-am strecurat cu greu printre scaune si oameni, ca am fost singura care cobora acolo. Am mai mers pe jos vreun km si am admirat jungla dimineata – atat cat se putea de pe drumul asfaltat – fluturi multicolori, flori, copaci care se impletesc cu plantele agatatoare, zgomote prin tufe si valurile marii la doar cateva sute de metrii pe stanga. O vibratie incredibila – oare cum o fi in mijlocul junglei?! Natura este atat de frumoasa!

Am stat toata ziua pe plaja singura; la pranz in umbra coroanei unui palmier si dupa 15,00 din nou la plaja. Soarele apune devreme, dupa 16,00 e deja racoare pe plaja dar apa este calda si culorile mai intense.

M-am intors in centru cu niste mexicani cu masina, care toata ziua incercasera sa ma convinga sa merg cu ei la snorkeling – ei fiind instructori de asa ceva.

La pranz am mancat ananas pe plaja, cumparat de la unul dintre zecile de vanzatori ambulanti care striga toata ziua: “fruttas, fruttas, fruttas…pina, melon, cocos…” si am baut o cerveza la un bar pe plaja, ca e mai ieftina decat apa sau sucurile.

- 25 pesos omleta, 8 iaurt, 20 pina, 20 bere, 15 bilet maxi-taxi, 45 arracera fondue con cheso (carne de vita cu multa branza, facuta la cuptor), 12 patiserie, 14 lapte

[View with PicLens]

Marti 25 noiembrie

Ora 7,00. Ma duc sa mananc 3 empanadas con frijol, cheso y pollo, 2 croissante perfecte si caffe con leche.

Ma uitam in oglinda cand m-am spalat pe maini … am o fata atat de radioasa!

La 8,30-9,00 plecam spre Cancun – de fapt spre Isla Mujeres, ca e mai ieftin si mai fain – asa zice in Lonelyplanet-ul lui Dragos. O insula din Caraibe! Trebuie sa fie foarte fain!

- 15 pesos panuchos, 8 croissant, 12 caffe con lece, 54 autobuz Tulum – Cancun, 35 vapor Cancun – Isla Mujeres, 51 tacos con pescado si arroz con leche, 7 biscuiti, 300 camera

Stam la hotel Suemi. Initial ne-am cazat la alt hotel, unde erau plosnite. Au sarit pe Draos cand s-a dus la pranz sa se odihneasca. Tipul de la hotel ne-a dat banii inapoi si si-a cerut scuze. Am fugit cat am putut de repede! La Suemi e dragut, dar salteaua de la patul meu este foarte proasta!

Insula Muierilor

Seara m-am plimbat un pic pe-aici, dupa ploaie; pustiu pe strazi, doar cateva restaurante deschise. Centrul insulei este de fapt in partea de nord; sunt stradute inguste, cu multe magazine, cateva cafenele si restaurante. Turistii circula cu masinute de golf, localnicii cu masinile – sunt mult prea multe masini! Ma asteptam sa fie un loc linistit, cu plaja mare, multe restaurante sic si lume mai flower-power – dar asta a fost in urma cu 50 de ani…

Linistea diminetii

Miercuri 26 noiembrie

- 15 pesos emanadas con pollo, 15 caffe, 10 apa, 20 inghetata, 15 quesadilla, 20 burittos, 35 salbotes, 8 iaurt, 8 sprite, 6 maya fingers, 35 apa de gura

Am iesit la 7,00, ca de obicei sa mananc. Toate sunt inchise si nu gasesti, ca-n alte locuri, vanzatori ambulanti cu comida. Dupa ce am dat o raita pe stradute, am gasit in port o fata care vindea tamales di empanadas.

Insula Muierilor

A mai plouat un pic dimineata.

….si un pic seara….

….masini, scutere, masini de golf, vapoare, barci cu motor, picamere….mda…

Joi

Cancun – dragut, aglomerat, mall-uri. “Zona hotelera” este aglomerata, multi americani din clasa medie, vorbesc tare si-si dau importanta.

- 120 palarie, 120 servetele lentile, 30 quesadilla, 35 nescafe, gogosi, 5 corn, 9 suc, 70 vapor, 50 autobuze, 10 arroz con leche, 15 paste cu branza

Cancun, zona hoteliera

Vineri

- 20 pesos mic dejun, 50 pranz, 10 patiserie, 100 cazare

…plaja…durere de cap…adunat scoici – marea e superba!…durere de cap….plictiseala…

O luna jumatate e foarte mult sa stai cu cineva cu care nu esti prieten foarte bun … de foarte mult timp….

29 noiembrie

M-am despartit de Dragos si de Fane. Ei s-au dus la Chichen Itza, eu la Playa del Carmen. M-a obosit foarte tare ultima saptamana, sper ca maine va fi mai bine…

Azi a fost cam innorat, asa ca m-am plimbat prin oras. E foarte frumos aici, desi plaja e cam mica. E mai scump decat Tulum, dar si mai cosmopolit. Sunt multe terase, foarte cochete si multa lume buna.

Playa del Carmen

M-am cazat la un hostel nou, cu 150 pesos/noapte, intr-o camera cu 14 locuri, in care mai sta doar o tipa.

- 36 pesos bilet bus, 35 vapor, 40 mic dejun, 20 dulciuri, 15 capucino, 40 ciorba de peste, 80 rama cu magnet, 150 cazarea

E ora 21,00 asa ca ma culc. Ma gandeam sa ma duc pe insula Cozumel, dar costa 280 de pesos dus/intors si mi-a zis cineva ca e la fel ca pe Isla Mujeres.

Playa del Carmen, centrul orasului

30 noiembrie

Stau pe plaja in Playa del Carmen. E multa lume, fiecare isi vede de treaba lui. Aici, spre deosebire de Tulum, e mai greu sa te imprietenesti. Ma uit la copiii ce se joaca pe plaja si in apa. Atat de mult se bucura!

Maine cred c-o sa plec de la mare, ca mai am vreo saptamana de umblat in Peninsula si apoi trebuie sa-mi iau rucsacul din Oaxaca.

Azi au venit multi mexicani la plaja. Sunt foarte zambitori, nu fac gesturi exagerate si se bucura de ce-i in jur. Cei mai multi sunt cu copiii – 1,2 sau 3. Se pozeaza, se arunca-n valuri si se amuza. Marea ofera bucurie tuturor – chiar si celor care nu mai stiu ce-i aia…

Un apus perfect!

Pe la 19,00 a inceput sa ploua, cu picaturi mari, din ce in ce mai dese…apoi ploaia torentiala… Fugeau toti care-ncotro, sa se adaposteasca. M-am gandit ca trece repede, ca-n alte dati, dar acum a plouat bine vreo 30 de minute, strazile s-au umplut de apa. Am stat sub streasina unui magazin unde se vindeau trabucuri cubaneze. In fata mea, pe partea cealalta a strazii, erau 3 mariachi care exersau inainte de a iesi din nou pe strada. La un moment dat, a trecut pe mijlocul strazii singurul tip cu umbrela pe care aveam sa-l vad in seara asta. Mergea agale, prin ploaie, sub umbrela mare, neagra, care-l proteja. Am zambit. Cand s-a mai potolit ploaia, m-am dus sa mananc o pizza si inapoi la Hostel Rio. Am stat vreo 2 ore cu cativa tineri care erau cazati acolo (din Germania si Noua Zeelanda) si 2 tipi din Mexic, foarte haiosi. Erau pusi pe chef, dar la 23,00 m-am dus sa ma culc, pentru ca a doua zi aveam in plan sa merg la Chichen Itza.

[View with PicLens]

1 decembrie 2008

- 2 ore 30min in autobuz

- ruinele de la Chichen Itza, sat mic… n-am gasit cazare…plec la Merida.

[View with PicLens]

- 2 ore 30 min. in autobuz pana la Merida

- cazare la hostel  “Zocalo” in centrul orasului Merida, unde e foarte fain. Sunt tineri din toata lumea, 120 de pesos cu mic dejun inclus ( foarte bun).

M-am intalnit aici cu Dragos si cu Fane. M-au chemat cu ei la Campeche dar nu vreau sa merg. Nu mai vreau sa merg in orase mari; imi place linistea si calmul naturii, al satelor de la munte…si jungla… Inca nu stiu unde plec de aici, dar ma simt bine singura. Oamenii pe care i-am intalnit in hostel pevestesc despre calatoriile pe care le-au facut – in toata lumea! In aceeasi camera cu mine sta o tipa din Germania care calatoreste de 6 luni. Vorbeste mult, e foarte haioasa si deschisa – ca mai toti strainii pe care i-am intalnit pana acum.

E foarte emotionant ca foarte multi mexicani stiu de Nadia Comaneci, cand le spun de unde sunt. Cineva chiar m-a intrebat daca nu cumva toata lumea face gimnastica in Romania!

2 decembrie

Progreso – port la Golful Mexic, 45 de min. de la Merida. M-am plimbat pe plaja; este total diferit fata de ce-am vazut pana acum. Nisipul este granulat, sunt multi pescarusi iar apa este tulbure. Bate un vant rece dinspre mare, dar pe stradutele orasului soarele arde cu putere. M-am racorit cu un cocos frio, cumparat de la un senior foarte amabil, care m-a si indrumat spre un restaurant unde se mananca foarte bine peste si fructe de mare. “El Toro”. Se pare ca e cunoscut printre localnici, deci trebuie sa fie foarte bun. Pe drum spre El Toro m-am imprietenit cu un raggae man care m-a invitat la niste iarba si la expozitia lui de bijiterii din Merida, duminica.

Ah! Camaron con ojo! Daca nu-mi luam bilet de autobuz mai stateam aici o zi, doar sa mananc la “El Toro”!

- linistea orasului, zgomotul valurilor

- pescarusi

E foarte frumos in Progreso!

Seara am iesit cu Gabi sa mancam ceva si apoi am stat la un pahar de vin rosu de Argentina, in holul hostelului. Ma simt foarte bine aici, e atat de placut… E o casa veche, coloniala, cu tavan foarte inalt. Holul mare are mai multe usi care stau tot timpul deschise si care dau spre curtea interioara a cladirii.

Micul dejun este bogat – fructe, oua, lapte, fulgi, unt, gem si poti sa mananci aici si dupa 10,00 la preturi foarte bune. Daca nu mai stai in hostel, poti sa-ti lasi bagajul intr-un dulap cu cheie pentru 30 de pesos cat timp vrei. Cei de aici sunt foarte amabili si te ajuta cu informatii despre aproape orice. La subsol au lavanderia si pe partea cu intrarea in hostel este internetul.

La 19,15 am autobuz spre San Cristobal de las Casas.

4 decembrie 2008

Dupa 15 ore cu autocarul am ajuns la San Cristobal de las Casas, un oras colonial cochet, fosta capitala a statului Chiapas. M-am cazat la un hostel “Hotel Posada 5” unde e foarte dragut, in spatele casei au o gradina mare cu flori si vedere asupra orasului. Dupa ce-am mancat m-am plimbat prin oras.

Aerul este racoros, ca la munte, dar e bine ca e soare. Pe una din stradute, un mexican a intrat in vorba cu mine si m-a invitat in atelierul lui, unde sculpteaza in seminte de …nu stiu ce, si care mi-a vorbit vreo 15 min. despre amor, rabia, corazon, mundo magica, sinceridad y energia de natura. De altfel sculpturile, daca erau ale lui ?! erau minunate! Semintele erau cam cat o pruna si erau albe in interior, ca de os. Sculpturile reprezentau figuri maya, cu alte elemente pe margini: soparla, plante halucinogene etc.

Oamenii de aici miros puternic, ca tiganii de la noi. Femeile isi poarta copiii mici in sal, pe spate si vand cordoane, bratari, gentute impletite si articole vestimentare cusute cu motive florale, toate lucrate manual si foarte colorate.

La hostel mai sta o tipa din Germania care la pranz, cand am facut cunostinta, mi-a oferit niste iarba. Sunt tot felul de oameni prin hosteluri – foarte saraci, solitari; grupuri mari, galagioase; cupluri; cupluri cu copii mici; tipi si tipe in varsta, foarte hippie; americani (…un tip aparte).

Gabi mi-a spus la un moment dat ca se bucura sa cunoasca si alti oameni, in afara de cei pe care-i vede tot timpul prin hosteluri: germani, francezi, neozeelandezi. Cica eu sunt altfel.

Stau pe banca in parcul central de 5 minute si cred c-au venit 10-15 vanzatoare la mine; multe sunt cu copii mici, cu ochi rugatori, care te emotioneaza.

- altitudine 2120m

- oras colonial, unul dintre cele mai frumoase din Mexic

- multi indigeni, culoare si lumina

- Palenque Rojo, spectacol minunat!

La 20,00 am fost la un spectacol de dans cu tema maya. A fost minunata coregrafia si costumele spectaculoase! In sfarsit fac si eu ce simt, fara alergatura si bifari pe calendarul de zi. E minunat aici! Nu e prea multa mancare pe strada, ca-n alte locuri, dar am mancat la un restaurant: supa de linte cu banane prajite si sunculita?! Si pollo a la mexicana si am platit 60 de pesos.

5 decembrie

Fata-n fata cu patul meu sta un domn de vreo 65 de ani, pe care-l cheama Walter. Este foarte amabil si se pare ca s-a integrat perfect aici – in hostel…in Mexic…

Am ajuns la acest hostel la recomandarea lui Gonzalo, care m-a vazut cam pierduta si obosita si mi-a zis ca stie el un hotel fain si ieftin, de-al unui prieten. Am ales foarte bine.

Azi am fost cu Gonzalo la Chamula, un sat in care convietuiesc mai multe triburi, aflat la 2140 m altitudine. Am vazut cimitirul, care nu e inconjurat de ziduri, crucile sunt de trei culori – alb, albastru si negru – iar mormintele sunt ridicate, ca niste rasaduri de flori si acoperite cu crengi uscate.

In centrul satului este piata si biserica ce mai interesanta din lume – o biserica catolica, excomunicata de Vatican, in care au loc ritualuri pagane realizate de samani. In mijlocul bisericii era o batrana saman care ingana cuvinte magice si bea posh, o bautura foarte tare, care s-o puna in legatura cu Dios. Langa ea era o femeie de vreo 30 de ani, cu 3 copii. Tinea in brate o gaina, pe care femeia-saman a sacrificat-o apoi, ca sa preia tot raul persoanei suferinde. O servea pe samanita cu posh si astepta rabdatoare ca aceasta sa-si incheie ritualul.

Pe peretii bisericii erau tablourile multor sfinti, in fata carora erau aprinse mii de lumanari. Pe podeaua bisericii era un fel de iarba aromata, ca intr-un staul. Pe o latura a bisericii se afla un barbat-saman cu o familie care adusese oua ca ofranda, pentru ca, asa cum mi-a explicat Gonzalo, problema lor era una minora si nu a fost nevoie sa aduca gaina. Nu am avut voie sa fac poze.

Samanii primesc bani pentru serviciile lor, pentru ca ajuta la vindecarea trupeasca, sufleteasca sau de alta natura.

Am fost apoi sa mancam in San Cristobal de las Casas la “Alebrije” “pozole en estilo jalisco” cu 20 de pesos portia – un fel de ciorba cu boabe de porumb, mult pui franjurat si o multitudine de arome, in care am pus fiecare salata verde, ridichi si ceapa, dupa gust. Apoi…orez cu lapte, 3 pesos.

“Mexico es una tierra donde todo es posible, donde la ficcion se vuelve pura realidad y la realidad pura ficcion.”

Mexic nu inseamna doar ruine si plaje. Mexic inseamna desert, munti inalti, mare turcoaz, insule, orase coloniale, rauri, jungla, oameni minunati, culoare, obiceiuri mitice, in care viata si moartea guverneaza scena fiecarei zile.

Am lenevit vreo 2 ore si am plecat cu Walter sa mancam la un restaurant vegetarian pe care l-a descoperit aici. Apoi ne-am dus la “Kinoki” – cinema, restaurante, salon de te y musica. Aici ruleaza filme in fiecare zi si poti inchiria o sala de 2,3 sau 4 persoane si sa vezi un film pe care-l alegi din catalogul cu vreo 200 de titluri – aveau si “Moartea domnului Lazarescu”. Am baut o ciocolata si Walter mi-a povestit cate ceva despre viata lui de taximetrist in San Francisco, despre marea lui pasiune sahul, despre calatoriile in India, Maroc, America de Sud, despre cum s-a accidentat si a descoperit ca e timpul sa se pensioneze… Acum e in Mexic, vine din Guatemala unde a stat vreo 4 luni si…nu stie unde pleaca de aici. Zice ca are bani de traiul zilnic si nu pentru calatorii. E pensionar, are o sora in Amercia si 2 copii gemeni in Danemarca. Joaca toata ziua sah; de fapt studiaza sah, pentru ca are o tabla de sah cu piese de lemn si o carte groasa din care citeste tot timpul.

In hostel a mai ramas inca un tip in varsta care calatoreste de 15 ani in toata lumea – cam sarit, din ce zice Walter, dar “everybody is un poco loco”.

6 decembrie

Dimineata am plecat intr-un tur la “Lagos de Montebello” si Cascada “El Chiflon”. M-am intors la 20,00 in oras si, ca sa ma dreg dupa mai multe ore (interminabile) in microbuz, m-am dus la Kinoki sa beau un ceai si sa mananc una “crepa con nutella, nueces, crema y platano”.

Cascada a fost impresionanta, o cadere de apa de 120 de metri, dar in rest…mda… Sau poate m-am obisnuit eu sa fie totul spectaculos.

E rece, turistii stau in cafenele sau restaurante unde se canta live si se mananca bine. Artizanii isi strang marfa de pe tarabe – toata familia participa la asta, ca si la vanzarea marfurilor. Pe strada se vinde porumb fiert cu maioneza si branza.

7 decembrie

Dimineata am plecat la piata. Mi-am cumparat capsuni, oua, branza si paine. Am mancat regeste; mi-am spalat rufele si am stat un pic pe terasa din spate, la o mica siesta.

Dimineata intre 5,00 si 7,00 si seara, bat clopotele de la toate bisericile din oras si se aud bubuituri de tun. In prima zi am crezut c-au venit zapatistas in oras, dar nu, biserica il omagiaza pe Isus, dand cu pocnitori si cu tunul.

Pe la 12,00, dupa ce mi s-a incarcat bateria de la aparatul foto, am plecat intr-un satuc care se numeste Zinacantan, in care n-am gasit nimic; nu au mercado, sunt cativa oameni pe strada, destul de neprietenosi. …se pare ca e mai bine stau intr-un loc zilele astea.

La pranz am mancat cu Walter la un alt restaurant vegetarian, ne-am dus apoi la o librarie unde poti sa-ti cumperi carti sau sa dai la schimb. Cum pe mine ma luase somnul, am plecat impreuna in cautarea unei cafenele in centru. M-am intalnit apoi intamplator cu un tip pe care l-am cunoscut in hostel-ul din Merida si m-am plimbat cu el pana la una dintre bisericile de pe deal, pe o strada pe care nu puteai circula in urma cu 2 zile. El fiind foarte informat – Lonely Platet se pare ca-i o carte foarte buna, pana la urma – m-a indrumat spre o casa de schimb – ceva ce nu credeam ca exista in Mexic si mi-am dat seama ca ori m-am prostit de n-am vazut-o (ca am trecut pe langa ea azi) ori m-a prins atitudinea raggae de pe-aici – desi n-am fumat nimic. Am schimbat niste bani, am alergat sa-mi fac bagajele, ca aveam autobuz la 22,15 spre Puerto Escondido dar…n-am plecat, ca n-am avut chef!

8 decembrie

Dimineata m-am dus in piata – unde e atat culoare si energie ca am si uitat pentru ce m-am dus! – mi-am luat 2 oua, niste sunca de la magazin, lapte. Dupa ce-am mancat – regeste! – m-am dus in piata artizanilor la cumparaturi.

Pentru ca am vrut sa calatoresc ziua, am ajuns in Salina Cruz la 20,15, am cheltuit 20+20+20 pe taxi +12 pe gogosi, intr-un oras urat, unde toata lumea se poarta dubios pentru ca-si inchipuie ca sunt americanca!

La 21,00 mi-am luat bilet la autobuzul de 23,00, voi ajunge la 3,00 la Pochutla si…mai vad eu acolo, pentru ca eu trebuie sa ajung la Zipolite si nu e autobuz direct.

…se pare ca toata lumea calatoreste noaptea…

9 decembrie – cred…

Plaja, poze, mancare buna, ca-n povesti. Minunat!

10 decembrie

M-am asezat la umbra pentru ca soarele este foarte puternic.

12 decembrie

Waiting for the sun…!

Pe plaja din Zipolite, dimineata calda, fara vant, fara valuri mari, fara graba…

Eu, marea – Oceanul Pacific, cu forta extraordinara pe care o degaja – cerul bleu, roz, mov, gri; nisipul ancestral, pasarile de pe mal, pasarile de deasupra apei – pelicani negri indragostiti de valuri; oameni frumosi waiting for the sun, catching the energy…!